Thursday, April 15, 2010

Știri din zone îndepărtate

1. Speranța down-under

Emisfera sudică este aproape de începutul sezonului de trufe. Deja în comitatul Marlborough din Noua Zeelandă dl. Michale Hyson a găsit primul Tuber melanosporum în plantația lui, fiind al zecelea producător în această țară care a ajuns să culeagă trufe în ograda lui. Având o plantație mixtă de alun și stejar de 5 ani pe o suprafață de 1 hectar, dl. Hyson este și el surprins de reușita lui și speră ca pointerul german de patru luni pe care îl are, să învață cât mai repede arta căutării.

Pointerul german Gyp Gyp speranța domnului Hayes. Foto: The Marlborough Express

2. Problema furtului de trufe în Oregon, SUA

Este deja un lucru comun să spunem că la noi în țară se fură, dar iată că nu este altfel nici în țări mai dezvoltate, în special în domeniul trufelor. Recent am auzit de problema cea mai de seamă a producătorilor de trufe din Oregon, care afeactează nu numai producția actuală ci se pare că va avea consecințe negative și pe termen lung. Este vorba despre furtul recoltei de Tuber gibbosum din plantațiile de trufe care deși sunt protejate cu gard nu pot să țină afară hoții cu sapă. Aceștia - spune dl. Roy Marshall un producător local - sapă după trufe în așa fel că plantațiile nu le mai fac față ravagiilor. Rădăcinile sunt rupte, distruse, după care plantele gazde rămân adeseori fără viață. Majoritatea trufelor găsite nici nu ajunge la maturitate, piața fiind inundat cu trufe de proastă calitate.
După părerea șerifului din zonă, legea marțială ar trebui introdusă pentru a opri acest fenomen, scurt vorbind proprietarii să aibă posibilitatea de a proteja plantațiile cu arme.

Oare vom ajunge și noi aici?

Tuber gibbosum din Oregon.

No comments:

Post a Comment